Chihlimbar, motiv de discuție cu Cătălin Pavel

//Chihlimbar, motiv de discuție cu Cătălin Pavel

Chihlimbar, motiv de discuție cu Cătălin Pavel

Chihlimbar este ultima carte publicată de Cătălin Pavel.  Pe Cătălin Pavel îl citeam de ceva vreme pe Dilema Veche dar fără să fac legătura mentală(spre rușinea mea) între scriitor și semnatarul articolelor.

A venit să își prezinte ultima carte la Book Corner Librarium Cluj în 15 octombrie. Ocazie care s-a finalizat cu lectura Chihlimbarului și un scurt interviu cu scriitorul.

Chihlimbar este un roman cum nu prea găsești în literatura românească, o “rara avis”. Are acțiune, are răsturnări de situație, umor și parodie și povești de filigran.

Dar nu o mai lungesc și vă las în compania lui Cătălin Pavel și al lui Chihlimbar.

Despre Chihlimbar și altele cu Cătălin Pavel

Unii numesc Chihlimbar basm atemporal, alții metaforă a literaturii, sau western dobrogean. Dumneavostră cum îl vedeți: parodie, biografie neoficială, toate de mai sus?

“Îl văd ca pe un memory stick, pentru că așa l-am folosit, pentru două lucruri foarte diferite. În primul rînd, ca să salvez în el tot ce e important pentru mine. Dacă se întîmplă ceva, am în acest roman telefoanele la care trebuie să sun și adresele la care trebuie să mă duc. În al doilea rînd, am pus în acest roman tot ce transferi de colo colo fără să mai ai vreodată timp să evaluezi, sau chef de surprizele neplăcute care apar de pe tot felul de ghemotoace de hîrtie. Ani de zile de transferat fișiere vechi dintr-o parte în alta, pînă cînd în sfîrșit se milostivește computerul să crape fără backup, sau pînă cînd le acceptă un roman. De altfel, cred că nimic din ce e important într-un carte nu poate ajunge la cititor dacă nu navighează pe fleacuri bine organizate.”

Poet, romancier, arheolog. Cum se împacă aceste ipostaze? Se completează una pe alta?

“Literatura și arheologia alternează la conducere ca liberalii și conservatorii în rotativa lui Carol I. Eu, bineînțeles, sînt tot ăla, dar cînd mă ocup de una din ele, mă ocup exclusiv de ea. Există proceduri și valori transferabile între cele două, dar există și o grămadă de lucruri specifice meșteșugului fiecăreia. E ca și cum ai întoarce un bit dublu pe-o șurubelniță.”

Ce citiți acum și ne puteți recomanda?

“Citesc monografia excelentă a lui Alexander Rubel despre Ernst Jünger. Dar mă gîndesc tot mai mult că recomandarea principală care trebuie făcută publicului românesc este cartea de popularizare a științelor, și mai ales a științelor exacte. Aș mai zice ceva aici. Un obicei bun cînd te duci la o bibliotecă mare cu o listă de titluri este ca la sfîrșit să scoți dintr-un raft încă o carte cu totul și cu totul la întîmplare, s-o iei cu tine, indiferent ce e, și s-o răsfoiești cîteva minute. E uimitor cîte idei poate să-ți dea o asemenea carte. Nu se poate ca tot contactul nostru cu lumea să fie planificat, chipurile eficient, de noi înșine. Uneori e bine pur și simplu să fii expus la lume.”

Aveți vreo carte preferată la care să vă raportați aproape magic, ca un talisman?

“Cărțile preferate sînt cărți în care poți locui. Astea sînt cărțile la care te întorci, chiar indiferent de valoarea lor de adevăr sau de mandorla lor stilistică. Două cărți mari pentru mine sînt Manualul întîmpărilor a lui Ștefan Agopian și Deipnosophistai a lui Athenaios. Dar am o slăbiciune pentru cărțile minore, cum ar fi Vagabond prin Paris și Londra a lui Orwell.”

Ce este chihlimbarul baltic? Ce povești ascunde el?

“Chihlimbarul este o rășină fosilă, a unor copaci printre care n-a trecut niciodată vreun om (pădurile de pini au așteptat asta zeci de milioane de ani – și ce dezamăgire era la capăt). Dacă poveștile sînt doar ale oamenilor, atunci chihlimbarul nu ascunde nici un fel de povești, pentru că vine prin definiție din afara istoriei. Pe de altă parte, cînd descoperi pe un sit arheologic podoabe de chihlimbar, vezi cum viața din el e dintr-o dată recuperată.”

Cât timp v-a luat scrierea/documentarea cărții?

“Nu știm niciodată cît lucrăm la o carte, pentru că îi dăm numai cel mai bun timp al nostru, din care nu știm cît avem. Poate în șaizeci de ani ai numai un an de asemenea timp, dacă pui cap la cap toate momentele de luciditate reală, și atunci înseamnă că ai lucrat jumătate din viața ta la o carte la care ai lucrat șase luni.”

Ludicul și referințele livrești din Chihlimbar au fost „căutate” sau „au venit” natural?

“Deocamdată nu am suficientă versatilitate ca să inventez voci de narator cu diverse personalități. Folosesc cam aceeași voce și scriu cam despre aceleași lucruri. (Nu vreau chiar să mă arunc să zic că mă repet; e ca și cum n-ai avea chef să rîzi la un banc nou pentru că ai mai rîs și la alte bancuri.) Dacă există în romanul ăsta vreo aluzie la personaje istorice sau la alte cărți, e pentru că acele cărți sînt la fel de vii ca mine și ca dvs. Dacă literatura însăși o fi ceva natural, e greu de zis. Aș paria totuși că din paleolitic încoace oamenii au făcut stil după 7-8 seara.”

Spuneați într-un interviu: „Toate ambițiile mele au rămas românești”. Această frază mă duce cu gândul la o remarcă a lui Attila Bartis, care spunea că sunt locuri din care nu poți pleca cu adevărat, chiar dacă pleci. El făcea referire la Ardeal. Aveți acest fel de relație cu un loc din țară sau de altundeva?

“Am relația asta cu Dobrogea. Însă locul de unde e cel mai grav să nu poți pleca, chiar dacă pleci, are de obicei un cod numeric personal.”

Doriți să vă fi întrebat ceva anume și nu am făcut-o?

“Dacă m-ați fi întrebat cum a ajuns acest roman să apară, v-aș fi răspuns că datorez publicarea doamnei Mădălina Ghiu, coordonatoare de colecții de literatură română la Polirom. Lansările au fost excelent organizate de Claudia Fitcoschi de la departamentul de promovare al editurii. Criticilor care au scris despre Chihlimbar le sînt recunoscător într-un mod barbar. Iar cititorilor care au cumpărat-o aș vrea să le-o pot deconta.”

Pe Cătălin Pavel îl puteți citi în Dilema Veche. Iar cărțile lui le găsiți la Editura Polirom.

Sursă foto

By |2018-10-31T13:02:26+00:00October 25th, 2018|Despre cărți|0 Comments

Leave A Comment