Turneul de lansare, din decembrie 2018, al editurii Nemira a adus la Cluj și noua carte a lui Cristian Englert, Piramida.

Piramida ne oferă o ușă deschisă către lumea scriitoricească autohtonă. Cu bune, și mai ales cu rele. Cu certuri, antipatii, relații și jocuri de culise.

Punctul central a cărții este înțelegerea dintre doi scriitori, unul de succes, uns cu toate alifiile și un debutant. Înțelegerea dintre ei este ca fiecare să scrie un roman pe ca mai apoi să-l publice cu numele celuilalt.

Cristian Englert este la a doua carte în limba română, după Candidat la crimă, publicat în 2001 la Editura Pandora. De formație inginer, lucrează în prezent la Agenția Spațială Europeană și scrie cărți în ciuda acestei formații, pentru că Piramida este o satiră a societății, dar și o poveste de dragoste și roman polițist. A mai publicat proză scurtă și povestiri în limba engleză și se declară fan Asimov.

Cristian, cum a început cartea?

Încet. Acum vreo 7-8 ani am avut un concept care mi-a venit în minte complet aleator, în timpul zilei – mergând pe bicicletă (v-am spus că stau în Olanda?). Conceptul era despre doi scriitori care decid să-și publice cărțile încrucișat. M-am apucat să scriu; am scris cu mult spor primele vreo 30 de pagini, după care am intrat într-o fundătură și… am lăsat totul deoparte. Practic am și uitat de conceptul acesta. Probabil mintea mea lucra în background. Am revenit acum vreo 3 ani – cu o soluție la problema care mă împiedicase în trecut să continui –, am reînceput să scriu și nu m-am mai oprit.

Adevărul este periculos. Este bine să-l cauți, dar complet nepotrivit să-l găsești.

Ai accepta să faci această rocadă?

Depinde de motivație. În cazul meu probabil că provocarea în sine, tifla dată celorlalți, ar fi suficient de motivantă. În cazul eroului meu ea este una mai serioasă. El este absolut dezamăgit de feedbackul primit (sau neprimit) de la editori și simte că n-are nimic de pierdut.

Cum decurge procesul creativ? Ai anumite tabieturi?

Pentru mine, provocarea este dublă. O dată, sunt constrângeri din partea serviciului – lucrez într-o profesie tehnică – când mă apuc de scris (mai ales când am nevoie de continuitate) trebuie să mă scufund într-o atmosferă non-tehnică. A doua provocare este că lucrez în limba engleză, citesc majoritar în limba engleză, iar când vreau să scriu în limba română, trebuie să mă resetez: reîncep să citesc cărți românești, mă „extrag” cumva din cotidian, reușesc să mă aduc aici, în dispoziția de scris. După aceea începe efervescența și asta înseamnă că îmi vin idei la orice oră din zi și din noapte. Am un caiet pe care îl țin lângă pat, în care scriu chiar și pe întuneric (scriu atât de urât încât diferența nu se simte). Îl am și acum cu mine, în turneul acesta.(n.red. Decembrie 2018).

Cum împaci partea tehnică cu partea literară?

Bineînțeles, am căutat și eu sinergii. De mic scriu SF. Dacă aș scrie SF, ceea ce fac la serviciu m-ar ajuta. Altfel, mai degrabă, scriu în ciuda domeniului în care lucrez.

Despre verosimilitate: Orice carte pe care o scrii este, într-o anumită măsură, o carte autobiografică. A scrie despre tine este rețeta  sincerității maxime.

 

– Ăsta e un roman pe care nu mi-l amintesc. Dar acum mă

simt ca-n Mizerabilii. Crimă și pedeapsă.

– Ai vrea tu să scapi așa de ușor. Mi-e teamă că Marile speranțe

o să-ți fie înșelate.

– Stai puțin, ai putea să-mi dai Nana la fund.

– Sau, mai bine, să-ți ofer Un veac de singurătate? Care crezi

că te-ar durea mai mult?

– Ah, Idiotul de mine!

– Sau aș putea să aleg altă pedeapsă.

– Hei, Quo Vadis?

– Să pun niște haine pe mine. Toate pânzele sus!

– Nuuuu! De ceeee? Doar pentru că îmi lipsește Arta

conversației?

– Nu, dar prea te crezi Cel mai iubit dintre pământeni!

– Promit să nu mai fac. Război și pace?

– Nu știu, încă nu sunt convinsă. Poate ar trebui să facem,

totuși, o pauză… măcar O mie și una de nopți.

– Te rog, uite, dacă te răzgândești, poate ți-l prezint și pe

Marele Gatsby.

– Ohoho, ce-i asta, Metamorfoza?

– Unul dintre talentele mele ascunse. Așa, așa, vino încoace.

Vrei să-mi faci Educația sentimentală?

– Mi-e teamă că-i prea târziu pentru tine. Dar, dacă vii tu

încoace, o să-ți arăt Inima întunericului.

– Ooo, Fahrenheit 451!

 

Cine este Cezara?

Știam că am nevoie de ea, ca personaj. Când am descris-o în capitolul doi, am simțit nevoia să o cunosc mai bine și atunci am petrecut două zile întregi căutând pe Internet fotografii care să semene cu descrierea pe care o făcusem și care mie să mi-o concretizeze, să mi-o transforme dintr-o simplă ficțiune în ceva mai tangibil, mai real. Din momentul în care am avut imaginea mi s-a părut mult mai simplu să o acționez (așa cum un păpușar ar acționa o marionetă).

Firește că pentru un bărbat este mai ușor să descrie lumea interioră a unui bărbat. Există lucruri pe care le știm despre femei și lucruri pe care numai le ghicim. Și putem să ghicim prost.

Ce mai citește Cristian Englert?

Cumpărăm cărți in disperare, și eu și soția mea. Avem vreo 5 vrafuri care ba cresc, ba scad. Într-o ordine mai degrabă întâmplătoare: citesc mult SF. Apropo, citeam James Corey înainte de a veni în România. Astăzi am fost printr-un anticariat și mi-am luat un Italo Calvino pe care nu-l citisem. Recent, am recitit Doctor Faustus, a lui Thomas Mann. Este o carte pe care o iubesc profund.

Când văd o carte care îmi place, cel mai adesea mi-o comand de pe Internet. Locuind în străinătate, târgurile de carte românești, Gaudeamus-ul de pildă, îmi sunt interzise. Petrec timp în librării pe orice meridian m-aș găsi, însă cel mai mult online.

Cartografiem țărmuri în mijlocul unui ocean a ceea ce nu suntem noi. Dar harta pe care-o trasăm e vie ea însăși. Ștergem linii și trasăm linii noi, descoperim și uităm iarăși.

Spuneai că ești fan de literatură SF. Din perspectiva ta, care sunt cărțile de SF pe care nu ar trebui să le ratăm?

Ah, ce întrebare generoasă! Aș putea să scriu un eseu pe tema asta, însă hai să încerc să fiu sintetic. Fiindcă n-ai specificat o anumită perioadă, aș începe cu marii scriitori care au definit conceptul. Jules Verne, desigur. Orice carte de-a lui HG Wells este o alegere bună (și șocant, pentru un cititor neavizat, să descopere cât de ambițios gândea Wells la sfârșitul secolului 19). „Fundația” și ciclul roboților, ale lui Asimov, sunt cărți fundamentale pentru gen, tot așa cum este „Dune”, a lui Herbert, și, din nou, poți alege oricare din cărțile lui Arthur C Clarke (din paginile cărora s-au întrupat o mulțime de concepte și invenții care în ziua de azi ne fac viața mai ușoară). Robert Heinlein și Harlan Ellison au fost și ei extrem de importanți pentru genul SF, iar „Lumea Inelară” a lui Larry Niven e o carte fascinantă. „Seniorii războiului”, a lui Gerard Klein. Desigur, cititorul de azi rezonează mai bine cu cyberpunk-ul lui Philip K Dick („Omul din castelul înalt”) și William Gibson („Neuromantul”), și care continuă în ziua de azi cu Richard Morgan (seria „Altered Carbon”, despre care nu știu dacă a fost tradusă încă în românește)[n. red. Primul volum a fost publicat de Paladin, în 2018]. Dacă e vorba despre explorarea și colonizarea spațiului cosmic, nimeni nu depășește fantastica imaginație – senzațional argumentată inginerește – a lui Kim Stanley Robinson, cu a lui trilogie „Marte”, deși „Marțianul”, a lui Andy Weir și seria „The Expanse”, a lui James Corey, au și ele destule merite.

SF românesc? Pentru mine, „Doando”, o carte mai veche a lui Romulus Bărbulescu și George Anania, este numărul unu în science-fictionul românesc, însă aș mai pomeni seria „Abația”, a lui Dan Doboș. Poate și alte cărți ale lui Horia Aramă, Sebastian A Corn și Mihail Grămescu.

Ce planuri scriitoricești de viitor ai ? O continuare la Piramida? Poate o elaborare a romanului lui Damian?

2. Am o mulțime de planuri! Nu cred (în clipa asta) că voi continua în vreun fel „Piramida”, deși tocmai l-am folosit (ca frondă!) pe Alexandru Damian ca personaj într-o povestire. Am o serie de povestiri scrise în românește, cărora vreau să le adaug traducerea unei selecțiuni a povestirilor mele scrise în limba engleză, și din care poate să rezulte un volum – poate două – de povestiri. Și nu, nu este deloc ușor să-ți traduci propriile povestiri, fiindcă, pe lângă diferențele de structură între o limbă anglo-axonă și una latină, fiecare limbă are un set de expresii și locuri comune care par mult mai potrivite unei descrieri; din motivul ăsta, traducerea devine o luptă permanentă între dorința de a păstra, de a fi fidel originalului, și instinctul de a îmbunătăți.
Odată terminată munca asta, m-aș încumeta din nou să construiesc un roman – nu-i știu încă subiectul, dar am deja o listă lungă de lucruri pe care vreau să le spun în el. Iar povestiri scriu încontinuu, pe măsură ce mă asaltează ideile.

—–

Preocupat sa retraiasca istoria Olandezului zburator, CRISTIAN ENGLERT a colindat neobosit tari si continente, iar in clipa de fata visele sale orbiteaza in spatiul cosmic. De formatie inginer de aeronave, cu specializari in software si robotica, lucreaza in prezent la Agentia Spatiala Europeana in Noordwijk, Olanda.

Toata viata sa a incercat sa gaseasca un echilibru intre preocuparile stiintifice si cele literare. Primele povestiri si romane a inceput sa le scrie in jurul varstei de unsprezece ani, insa si-a facut debutul publicistic de-abia in anii liceului. A continuat sa publice in ziare si reviste, iar la jumatatea anilor 1990 a infiintat primul ziar romanesc integral virtual, Vocea Patriotului Nationale. In 2001, si-a publicat primul roman, numit Candidat la crima, la Editura Pandora.

Mutandu-se pe alte meridiane, s-a simtit dator sa-si incerce mana in limba engleza. Rezultatul – un numar de povestiri publicate in ziare si reviste, plus un roman pentru tineret numit Gamma Group. Chiar daca engleza ii este o unealta confortabila, precizie, nerv si inspiratie tot in vocabularul limbii romane cauta. Dovada: ultimul sau roman, Piramida.