1592 Pauza de carte5 S manasiaÎn episodul 5 din Pauza de carte l-am avut invitat în studio pe Ștefan Manasia, cu care am discutat despre ultima lui carte de poezie – Cerul senin-, publicată la Editura Charmides, Bistrița, 2015.

Ștefan Manasia s-a născut în 1977, la Pitești; absolvent de Litere-UBB. Redactor la Tribuna.

Volume: Amazon şi alte poeme, 2003; 2005; TU vii. etica grunge(samizdat, 2006); Cartea micilor invazii, 2008; Motocicleta de lemn, 2011; Bonobo sau cucerirea spaţiului, 2013 (Premiul Filialei Cluj a USR).

Pentru discuția mea cu Ștefan, dați un play:

Episodul 5: Ștefan Mansia- Cerul senin

 

 

Dacă ești tandră
sau numai o cățea cu pielea catifelată,
pe mine nu mă interesează.

Dacă îți plac poemele mai excitante decît ruinele unde-au înnoptat raverii
sau dacă poezia – la fel ca spanacul înghițit în copilărie – te face să vomiți,
mie mi-e indiferent.

Dacă ai tenul elastic și foșnitor, cea mai tînără membră a sectei de porno-cadîne
sau dacă ești atît de disperată încît nici nu îți mai vopsești firele albe,
vino, mi-e egal.

Vino, dacă paraginile de la marginea orașului te-au făcut să-ți dorești apocalypse now
sau dacă, nufăr de carne, ai prefera mai degrabă să putrezești în piscina în formă de inimioară, pentru că nici viața asta de huzur nu-i destul de ușoară.

Vino, dacă ai avortat de curînd și ai nimerit peste-un ginecolog măcelar și
vino, dacă adolescentele skinny, cu sîni ce nu vor înflori niciodată îți accelerează
– doar privindu-le din senin – senzația de ulcer, infarct, variolă, lepră mentală.

Vino, dacă îți place să hoinărești mai șleampătă decît Janice Joplin prin parc și
vino, dacă te clatini, tulpină de porumb, pe tocurile ce-ți
însîngerează călcîiele la ieșirea din club.

Dacă ești Balanță și îți place mai mult să primești decît să oferi,

Dacă ești o Capricoarnă studioasă și exuberantă,

Dacă ești Leoaică și nopțile plîngi de furie că nu ai moștenit încă pămîntul,

Dacă ești Săgetătoare și mă hipnotizezi cu razele unui creier de diamant,

Dacă ești Rac scufundat în tandrețe ca-ntr-un șipot de munte,

Dacă ești Tauriță de-o senzualitate hierofanică, elementară ca vîntul și focul,
pămîntul și apa,

Dacă ești Vărsătoare, asculți La Bohème și înseninezi adesea sufletele nevinovate,

Dacă ești Scorpioana căreia uneori îi crește sub plex o pulă intelectuală,

Dacă ești Gemeni și pregătită să minți că poți să iubești pînă la piatra tombală,

Dacă ești un Berbec pasional și devastator, ca tornadele peste satele uitate de lume,

Dacă ești Fecioara din iederă și mosc, estrogen și absint,

Dacă ești gata să-mi oferi trupul și sîngele, ca Iisus, Doamna Pești

Vino,
vino o dată:
sînt Taurul Mecanic.
Te aștept.

 

Taurul Mecanic, p.72-74, Cerul senin, Editura Charmides, 2015.

 

Până data viitoare, spor la citit!