Frigul(elegie) lui Mihai Ignat

//Frigul(elegie) lui Mihai Ignat

Frigul(elegie) lui Mihai Ignat

Am descoperit ultima carte de poezie a lui Mihai Ignat, frigul (elegie), la invitația Editurii Nemira de a vorbi la prezentarea de carte de la librăria Humanitas Cluj. Mihai Ignat este poet, dramaturg, cunoscut pentru cartea de poezie Klein iar în dramaturgie cu piesa Crize sau Încă o poveste de dragoste. Îl puteți găsi pe site-ul personal.

Poezia lui Mihai Ignat este asemeni unui tablou de William Turner, violent, zbuciumat, care stă să erupă din granițele ramei/paginilor. Clipele de acalmie și angoasă înglobează eoni de imagini, culori, dorințe și regrete.

“Frigul(elegie)” este un poem de dragoste al morții către femeia cu piele albă și sâni mici, femeia pe care vrea să o cuprindă ca o iederă.

Femeie care este de fapt lumea, și mitul, și zeii, nemărginită în imensitatea ei. O Afrodită nelimitată în timp și în care el – Cântul bătrâneții – încearcă să o atingă, să o cuprindă cu limitatele viteze umane. Această cântare este toxică și distrugătoare, efemeră, asemeni existenței umane.

Mai jos redau discuția dintre autor, Miruna Runcan și mine din timpul lansării. Iar extra avem două lecturi din poemul “Frigul(elegie)”.

Miruna Runcan despre frigul (elegie)

“Asociația mentală – absolut stranie – pe care am făcut-o citind cartea asta acum două zile a fost cu un roman al lui Philip Roth. Roman care se numește Dying Animal, Animal pe moarte. Acum, sigur ca poate să fie și o scurtcircuitare legată de faptul că subtitlul Frigului este Elegie. Și cineva, o regizoare anglo-turcoaică a făcut o ecranizare în anii 2000, cu Ben Kinsley și Penelope Cruz, iar titlul ecranizării era Elegie. Și s-ar putea că și asta să fi stat undeva în subconștient când am citit-o.

Nu știu de ce am simțit nevoia să vă zic asta.

Este o poveste de dragoste târzie și tragică. Este un anume tip de atmosferă, de stare, pe buza exploziei. Ai o copertă de o blândețe incredibilă. E așa de blândă coperta că pare, la o adică, o carte de poezie a lui Gellu Naum din perioada în care nu avea voie să facă altceva decât să scrie cărți de poezie.

Și înăuntru-i leopardul.

Adică este o tensiune absolut năucitoare între felul în care arată cartea și ce este înăuntru. Înăuntru este un singur poem, evident complet liric, non-epic, cu o continuitate care te face, dacă ești empatic la lectură, să ai senzația că se scrie în timp ce o citești. Dintr-o suflare, din unul și același ficat. Este o carte supărată; supărată pe eul liric, autosupărată. De revoltă de sine și revoltă de frică. Încărcată de revoltă împotriva lumii, care este așa cum e, și cu noi așa cum suntem în ea. Cu enormele noastre furii, hipercontrolate, cu enormele noastre lașități, pe care le mascăm, cu bună cuviință, ca să zic așa. Și, în același timp, paradoxal, e plină de o fierbinte iubire de lume și de viața pe care ești supărat.

Nu este o carte socială. Este o carte pe muchia exploziei.”

Nu-i frumos să zic metafizic, așa-i? În ziua de azi nu se mai zice metafizic, este un cuvânt ieșit din uz, din uzul unei anumite categorii de critici. Dar eu nefiind critic de poezie pot să-mi permit.

Este o carte supărată pe condiția noastră cea mai simplă, aia de muritori, și supărarea asta e strigată foarte ritmic, structural vorbind. Strigată prin serii de cascade stilistice, acumulări succesive de comparații. Mai degrabă comparații, decât metafore. Cred că am mai zis asta la o lansare de-a ta.

Imaginarul poetic al lui Mihai Ignat este foarte vizual, e foarte material, el vede comparativ. Și comparația crește, crește, crește, dă pe dinafară. Se răstoarnă, calcă totul în picioare. Sunt blocuri care creează în cititor transferul empatic al stării despre care vorbește elegia și care este o instalare treptată a frigului în om.
E interesant că e mai degrabă despre frică, decât despre frig. E exorcizarea fricii care aduce frigul înăuntrul nostru ca să viețuim cu el. Și asta face cartea foarte specială, foarte frumoasă.

Și mai este ceva foarte important de zis, din punctul meu de vedere. Textul acesta este extrem de performativ, în ciuda faptului că nu are situații dramatice, că nu are elemente de narativitate (și anecdotice, n.Mihai Ignat). Aproape că auzi glasuri, ai tentația să citești cu voce tare. Iar asta nu se întâmplă foarte des cu poezia. Se întâmplă în anumite situații, dar nu mă refer la acele situații în care poezia este retorică, în care performativitatea vine într-un fel sau altul din structura retorică a discursului. Aici vine din stare, din aceste susuri-josuri, căderi și ridicări ale discursului poetic înăuntrul uneia și aceleași stări elegiace. Este foarte caraghios să zici elegie și revoltă în aceeași propoziție, dar în cazul Frigului încap amândouă.

Mihai Ignat despre Frigul(elegie)

Roth este unul din prozatorii mei preferați. Nu că s-a stins acuma și toată lumea a devenit, brusc, fan. Mi se pare că Miruna a prins unele dintre cele mai semnificative aspecte, dimensiuni; chestiunile esențiale, tensiunile, relația dintre frig și frică, tema morții, toată această atmosferă crepusculară. Nu pot decât să-i mulțumesc.

Sună paradoxal, pentru că “Frigul(elegie)” este o carte cu dimensiune gravă, să spun că mă bucur de faptul că am reușit să o public și de faptul că Miruna și, presupun, și alți cititori, au prin aceasta acces la ceea ce am trăit și am încercat să „traduc” cumva. Să pun în această frază poetică de 80 de pagini pe care, evident, nu am scris-o cap-coadă, fără pauze. Am scris-o de prin august anul trecut până spre decembrie, fragment cu fragment, dar trăind o perioadă mai bizară și cu presiuni mai mari. Una dintre dificultăți a fost tocmai asta, de a lega aceste fragmente în așa fel încât să se păstreze cursivitatea. Să nu apară fracturi, să nu se vadă lipiturile. Sper că am reușit. Mi s-a cerut să citesc, și bun, citesc la întâmplare sau aproape la întâmplare, dar e destul de ciudat. Dacă o iei de la început, e cam același lucru pentru că începe cu literă mică, iar la final nu există punct, se termină în aer. . Se termină totuși, e așa o chestiune internă, o sesizează cei care mi-au citit și alte volume, ultima expresie reprezintă titlul volumului de poezie anterior. Este ca o buclă.

Lenea te-a făcut poet. Deși spui că romanul este partea de suflet. Cum te vezi? Poet, dramaturg?

Deocamdată mă văd ceea ce sunt. Ceea ce voi fi, nu știu, rămâne de văzut. Poate nu o să ajung niciodată. Am niște proiecte, dar sunt atât de vechi încât sunt inactuale. Nu sunt foarte hotărât pentru că, deși în 2006 am anunțat că poezia s-a dus, iată că din 2014 încoace am scos trei volume noi de poezie. Dar mi-am făcut-o cu mâna mea făcând un anunț imprudent. Voiam să spun că poezia s-a întors, teatrul în continuare este bine mersi, scriu sau rescriu texte mai vechi, iar cele două planuri mă acaparează. Pentru roman îți trebuie un anume ritm, să stai mai așezat, nu poți să scrii proză în fuga calului sau a mașinii. Așa că nu mai fac anunțuri. Deocamdată teatru și poezie.

Într-un interviu din 2006 spuneai că ai o problemă de dialogurile, că le preferi pe cele scurte.

Problema era legată de proză. Când în anii ‘90 am vrut să scriu proză, senzația mea a fost că dialogurile au fost foarte proaste. Paradoxal, raportat la postura mea actuală de dramaturg, amânarea prozei legat de dialog este bizară. Consideram că îmi iese partea de scriere și narațiune, dar dialogurile mi se păreau oribile. Și atunci abandonam. Pentru că nu voiam o proză din asta fără dialoguri, chiar dacă mă atrăgeau și mă atrag volutele stilistice. Pot să spun că scriam cu fraze foarte lungi, alambicate, cum se vede și în acest volum, care este o frază. Așa că atunci când, prin forța împrejurărilor, am ajuns să scriu teatru și în mod special un astfel de teatru, bazat pe dialog, primul care a fost surprins am fost eu. Adică surprins de faptul că, totuși, dialogul în teatru mi-a ieșit.

By |2018-07-28T12:01:51+00:00June 27th, 2018|Despre cărți|1 Comment

One Comment

  1. […] prin comunism, Humanitas Radu Paraschivescu-Doua mături stau de vorbă. Humanitas Mihai Ignat- frigul (elegie), Humanitas Anca Vieru- Spulberatic, Polirom Andrei Cornea-Lanțul de aur, Humanitas David […]

Leave A Comment