Fuga cu Henri și Măniuțiu

După Aventurile hingherului în Balkanya, regizorul de teatru și scriitorul Mihai Măniuțiu revine cu o culegere de proze numită Fuga cu Henri. O culegere de proze scrise în ultimii 30 de ani.

Înainte de finalizarea cărții, am filmat pentru Editura Humanitas, împreună cu Mihai Măniuțiu un video de prezentare a cărții.

— Nu- i chiar ca la Marea Moartă, dar noroiul e aproape la fel de bun ca nămolul de acolo. Vine din adâncul pământului şi vindecă măruntaiele şi tot ce ţine de măruntaie, adică mai tot, zice albinosul, mânjit cu humă neagră, semilichidă, din cap până în tălpi, ca un harap. Şezlonguri, terase şi hotelul Excelsior, pe fundalul zilei alburii, aidoma unui transatlantic împotmolit într- un peisaj selenar. Chelnerii fac sluj în jurul mesei noastre, cu umbrelă franjurată, doar- doar se vor învrednici de un zâmbet din partea tuşii Aglaia.
— Toţi care fac cură aici se aşteaptă să trăiască circa o sută de ani, mai zice albinosul, cufundându- se, ceva mai încolo, într- una din bălţile de noroi şi lăsându- se supt de meduzele negre care pulsează în interiorul lor. Fuga cu Henri

Despre Mihai Măniuțiu

Regizor de teatru, scriitor şi eseist, MIHAI MĂNIUȚIU a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale“ din Bucureşti în 1978. A montat în teatre importante din România şi din străinătate (Belgia, Marea Britanie, Turcia, SUA), creaţiile sale primind numeroase premii pentru cea mai bună regie, originalitate şi cel mai bun spectacol al anului. A realizat peste o sută de spectacole. În prezent, este director al Teatrului Naţional din Cluj, profesor la Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj și distinguished professor la University of California, Irvine. Ca scriitor, a publicat trei volume de poeme: În Balkanya, eu şi ceilalţi demoni (2011), Până una-alta (2012), Vertij (2014) şi mai multe volume de povestiri cu tentă onirică şi fantastică: Un zeu aproape muritor (1982), Istorii pe care n-am să le scriu (1998), Omphalos (2001). În anul 2004, i-a apărut romanul Memoriile hingherului, iar în 2011, volumul de povestiri Opiniile unui călător nedemn de încredere. Dintre eseurile sale teatrale amintim: Redescoperirea actorului (1985), Cercul de aur (1989) şi Despre mască şi iluzie (Humanitas, Bucureşti, 2007). Creaţiei sale literare şi teatrale i-au fost dedicate volumul Dansând pe ruine de Dan C. Mihăilescu (2006), cartea de comentarii critice semnată de Mircea Morariu – Mihai Măniuţiu. Ipostaze esenţiale (2008) – şi trei albume monografice: Trilogia Dublului (1997), Măniuțiu. Imagini de spectacol de Cipriana Petre-Mateescu (2002), Mihai Măniuţiu. Spaţiul cameleonic de Cristina Modreanu (2010).