1.Începuturile dacopatiei “serioase”: Getica lui Pârvan – Dan Alexe
La fel, Pârvan preia serios si atribuie măreție titlurilor de “regi”, “basilei”, cu care sunt împopoțonați la antici micii despoți pomeniți in texte, prin Dobrogea sau Baragan, uitând că încă de la Homer orice staroste, orice șef al unui cătun era numit “basileu”.
2. The research and science behind finding your best profile picture
3. Luiza Vasiliu nu mai are facebook.
Deși locuiesc tot în București și tot pe strada Viitorului, ceva s-a schimbat, o parte din prezența mea printre oameni s-a șters, nu mai sînt acolo unde e toată lumea, e ca și cum aș fi plecat la Polul Nord rămînînd în continuare la zece minute de Piața Obor. Îmi place senzația asta de distanță, și, oricum, cine vrea să dea de mine știe cum să mă găsească.