Lucian Boia este unul dintre cei mai citiți autori români. Chiar și cei care îi contestă scrierile, îl citesc.  Cartea Istorie și mit în conștiința românească, publicată în 1997, a iscat dezbateri și polemici datorită interpretărilor noi propuse despre istoria românilor și miturile “fondatoare” create în istoriografia românească- în special în perioada comunistă.

Românii și Europa O istorie surprinzătoare , ultima carte scrisă de istoricul Lucian Boia, vine ca o continuare la preocupările  sale despre români, România și influențele Occidentului asupra noastră. Publicată de Editura Humanitas în primăvara aceasta, Românii și Europa O istorie surprinzătoare, trece în revistă câteva întrebări despre limbă, cultură, minorități și influențe.
Lucrarea poate fi citită ca un ghid al temelor abordate, așadar, am selectat câteva fragmente:

Despre minorități

Cu toții împreună, au contribuit la mozaicul cultural, atât de diversificat, al României Mari. E prezentă, prin minorități, aproape întreaga gamă etnică și culturală a continentului, de la germanii, luterani sau catolici, exponenţi ai Occidentului, până la musulmanii Dobrogei, turci și tătari, care ataşează României un colț de Orient. Dacă voiau să se bucure de farmecul lumii orientale, românii n-aveau decât să treacă Dunărea pe podul de la Cernavodă, în propria țară. Iar dacă doreau să respire un aer occidental, orașele săsești din Transilvania se aflau la doi paşi: Braşovul, de pildă, la doar câțiva kilometri de hotarul Țări Românești.

Despre sași

Trăiau într-un fel de arhipelag de orașe, sate și cetăti răspândite în diversele părți ale Transilvaniei. Chiar și așa, foarte siguri pe valorile lor de civilizație, au reușit, timp de veacuri, să se izoleze, neamestecându-se cu alte etnii și culturi. A fost un bloc de civilizație, fără fisuri; reforma religioasă din secolul al XVI-lea i-a unit și mai tare, cu toții devenind luterani; o distincţie suplimentară față de ungurii catolici sau reformați (calvini) și față de românii ortodocși sau greco-catolici, dar nu mai puțin și în raport cu ceilalți germani (din Banat și Ungaria), şvabii catolici. Minoritate? Sunt puține popoare europene care să prezinte o coeziune internă aproape desăvârşită precum saşii.

Despre limba română și influențe

Am trecut cândva de la slavonă la limba greacă; de la limba greacă la franceză sau germană; de la franceză sau germană (fără să uităm mai scurta paranteză rusească), în sfârșit, la engleză: un carusel al limbilor de cultură și de comunicare, care nu a afectat identitatea românească, îmbogăţind-o totuşi considerabil.
După 1600, româna ia, în toate privințele, locul slavonei, păstrându-se totuşi, până în plin secol XIX, scrierea chirilică. Cel puțin, românii află că sunt latini, ceea ce nu observaseră mai înainte.
Cuvântul „amor”, introdus forțat în limbă în secolul al XIX-lea, a pierdut complet bătălia în fața nu a unuia singur, ci a două cuvinte, ambele slave la origine, și pe care le înțelegem cu siguranță fără să că uităm în dicţionar: dragoste şi iubire.

Despre amestec

Adevărul e mai curând invers”: românii sunt și ei „corciți“, nu mai puțin decât ungurii, și ca mai toate popoarele de altfel. Elementul „rasial“, cândva privilegiat, e cu totul lipsit de relevanță atunci când căutăm să desluşim trăsăturile ca racteristice ale unei etnii sau ale unei naţiuni.
Suntem rezultatul unui extraordinar amestec cultural. Aproape că nu lipsește nimic din civilizația europeană care, de la un secol la altul, să nu fi fost preluat şi de români. S-ar putea, în termeni culturali, să fim cel mai amestecat popor al Europei. Am sorbit cam tot ce era de preluat din cultura europeană. Să fim oare tocmai noi cei mai europeni dintre europeni?

Cartea se găsește pe site-ul Editurii Humanitas, dar și în librării.

Fotografie principală de Photo by Christian Lue on Unsplash

Fotografia de pe coperta cărții: Cosmin Bumbuț