Dan C. Mihăilescu și cuvântul scris-Ismele lui Klaus

Întâlnirea cu “Omul care aduce cartea“, Dan C. Mihăilescu, este întotdeauna un prilej de călătorie prin istoria literară românească, călătorie marcată de cărți, oameni, senzații, trăiri.
Nici la coneferința de la FSPAC, Dan C. Mihăilescu nu s-a lăsat mai prejos. Îi place să vorbească, să povestească. Iar șansa noastră este că dânsul este o tolbă plină de povești și cărți citite.

Tema conferinței a fost Cultul textului și imagofobia. Gherila ca jubilație găzetărească. O temă care se potrivește de minune unui fotofob, cum se descrie Dan C. Mihăilescu, un om care are un “contact orgasmic” cu textul tipărit. Conferința a stat sub semnul activităților gazetărești,(cu această ocazie a făcut pentru “prima dată” o listă cu toate redacțiile prin care a scris).

Mai jos redau cele mai interesante și colorate afirmații ale istoricului literar:

Eram tipul efeminat. Mama s-a măritat de cinci ori Am crescut cu bunica. Nu am sărit un gard până la 17 ani, în armată.
Am recuperat generația ’27. Cu două faruri: Nae Ionescu și Dimitrie Gusti.
Presa nu mai are nicio forță la noi. Ziarele puteau să formeze opinia.[n.n.- în interbelic]
Prin text poți să păcălești. În imagine nu.
Alecu Paleologu era singurul care știa să meargă imperial.
În orice perioadă de dictatură, imaginea este prohibită.
Nu există fantezie, nu există estetică.
Oana Sandu face personaje literare.
Ideal ar fi să ai mână de fotoreporter și să scrii.
Lipsa caligrafiei duce la o destabilizare a ființei.
Scriitura este autoexorcizare. Scrisul este un ritual.
A fi mereu în actualitate înseamnă să te dezrădăcinezi.
Mesajul meu nu se leagă de jurnalism ci de ritualul cititului ziarului.
Miroseam cărțile vechi de la Paris și simțeam Sena.
În România doi bâlbâiți au apărut la televizor: eu și Ceaușescu.M-am învățat cu popria bâlbâială. Îmi place să vorbesc.
Am mâncat pe mese de marmură din anul 950. Am învățat la Athos ce înseamnă înfrânarea.[n.n. referitor la vizita la Muntele Athos; experiență materializată în cartea “Oare chiar m-am întors de la Athos?”]