După debutul în proză cu volumul de povestiri Dincolo de ferestre, Irina Georgescu Groza revine cu aventura fantastică a unei adolescente cu părul alb. Începută de la un vis și gândită ca o proză scurtă, Noaptea dintre lumi a ajuns să fie un roman. Un roman care se citește alert, care te captivează în lumea lui și te face părtaș la caruselul de întâmplări și sentimente. Lansarea din Cluj-Napoca a fost prilej pentru discuția cu Irina Georgescu Groza despre Noaptea dintre lumi.

Într-o noapte am visat niște fetițe care erau chinuite într-un salon de spital. Visul a fost atât de întunecat și de intens încât m-a urmărit întreaga zi. Din fericire, spre seară am avut vreo două ore doar pentru mine. Am început să scriu, fabulând, retrăind în același timp suferința din vis, bănuind că va ieși o proză scurtă, prima scrisă după lansarea volumului de debut. Dar am scris și scris pînă s-au făcut vreo 20 de pagini, iar în săptămâna care a urmat mi-au venit idei care să se lipească de miezul poveștii. Așa am ajuns la 50 de pagini. Mi-am zis, ok, e prea extinsă să-i mai zic proză scurtă, așa că am continuat să construiesc în jurul acestui nucleu și romanul a căpătat treptat o structură și contur.

Și-atunci, când ne-am văzut împreună, ca pe niște straturi ale unui somn din ce în ce mai adânc, am observat că gândacul cu aripi uriașe ne umbrea trupurile. Patru femei înlănțuite printr-un cântec auzit la radio și o vrajă pe care am încercat în următoarele nopți să mi-o amintesc, dar cuvintele s-au șters cu totul din memoria mea. Noaptea dintre lumi- Irina Georgescu Groza

În liceu făceam asta, aveam timpul și curiozitatea de a le înțelege. Acum, le prețuiesc și mă încarc cu ele fără a încerca să le analizez.

Imediat după Revoluție a fost o inflație de cărți despre zodii, vise, paranormal. Erau cărțulii de toate neamurile pe la chioșcuri, pe trotuarele din centrul Constanței. Încercam să citesc ce apărea mai bun, așa am descoperit cărțile lui Carl G. Jung și am aflat de experiența sa mistică, la limita nebuniei. Am citit despre importanța visului pentru Mircea Eliade și întâlnirile sale cu Carl G. Jung, cel care l-a ajutat să-și interpreteze visele. Am ținut și eu, într-o perioadă, un jurnal de noapte și devenisem obsedată de semnificația viselor și de periodicitatea și intensitatea cu care unele dintre ele reveneau.

Natural, și nu merg la psiholog, se vede. (râde). Sunt foarte multe uși care par încuiate, dar odată ce mă așez relaxată în mijlocul încăperii și sting lumina încep să le văd firidele luminate, îmi doresc să le deschid și să aflu ce este dincolo de ele. 

Am scris în această notă și în volumul de proză cu care am debutat, povestiri dark, la limita horror, cu cîteva episoade de violență. Nu simt nevoia să ies în evidență cu un stil întunecat, să tulbur mintea cititorului. Dar sînt frici care mă urmăresc, în spatele imaginii din oglindă, (aproape) întotdeauna luminoasă și caldă.

În mintea mea s-au adunat foarte multe amintiri din vremea Revoluției – aveam 16 ani atunci. Lucruri pe care nu le-am înțeles, frustrări, neputința de a face nici mai tîrziu mare lucru, după ce m-am înscris în PNȚCD tocmai pentru a fi utilă și de a participa la o schimbare mult așteptată în societate, m-au urmărit în timp și pînă la urmă le-am adunat într-o poveste care să redea atmosfera acelor vremuri – viața unei scări de bloc ca o țară înghesuită, cu toate dramele ei, în vîrful unei grămezi de cutii poștale. Am simțit nevoia să le spun tinerilor că pericolul nu s-a stins, că orașul Constanța, de exemplu, se prăbușește cu adevărat în miezul paraginei în care e lăsat de prea mult timp. Mă întristează de fiecare dată cînd vizitez Centrul Vechi al orașului în care am trăit 26 de ani, să-i văd clădirile neîngrijite, fără viață, cu fațadele distruse, această falimentare intenționată și care ne macină viețile și locurile dragi. În romanul meu, Constanța se îneacă în mare și în propria mizerie. Are loc o scufundare a unui loc trădat și a unei generații care nu mai cere nimic pentru că a uitat că o poate face oricând și care nu mai luptă pentru că e prea ocupată să-și procure coșul zilnic.

Dintr-odată, gâtul îi este inundat de un jet de noroi cald, care-l împiedică să strige. Acest ritual magic, prin care toată seva pământului făcut din sânge, piele și oase se strecoară în corpul lui tânăr, pentru a-l trage spre ea, îmi dă un fior de fericire. Noaptea dintre lumi- Irina Georgescu Groza

Acum, cu atât mai mult, pentru că trăim iar vremuri agitate și care ne vorbesc cumva de tot ce ni s-a întâmplat în ultimul veac, ne putem întoarce la povestea eșecului nostru, ea ne va aminti că ne poate paște oricând același pericol, că viața nu merge întotdeauna înainte și că ne învârtim zilnic într-o ruletă, la care fiecare avem nevoie de noroc.

De la Tîrgul de carte Gaudeamus mi-am luat ultimul volum de Italo Calvino, Iubiri dificile, proză scurtă, Sălbaticul de Arriaga, Fontana di Trevi de Gabriela Adameșteanu, volumul de proză scurtă Guadalajara de Iulian Popa, o carte de Mircea Cărtărescu, pe care nu o citisem- Frumoasele străine.

În general citesc scriitori sud-americani, mai ales iarna: Roberto Bolano, Guillermo Arriaga, Julio Cortozar, Mario Vargas Llosa. Mai alternez cu Truman Capote, așa ca un Martini cu lămâie, între prăjiuri. Am un raft acasă cu lecturi programate pe următoarele luni (Nabokov, Viet Thanh Nguyen, Alice Munro, Julian Barnes ș.a.).

Noaptea dintre lumi a fost publicată de Editura Nemira, în colecția N’autor, 2018.

Irina Georgescu Groza a debutat în anul 2016 cu volumul de povestiri Dincolo de ferestre (Casa de Pariuri Literare). A publicat proză scurtă în Revista de Povestiri (2015–2016), în revista Argos numărul 12 (2016), în revista iocan numărul 1 (2016) și numărul 7 (2018), în revista Apostrof (2016), în antologia Argos numărul 3 (2017) și în Antologia Prozei Scurte Românești, Masterclass 2018. În prezent, trăiește în București, cu soțul și cei doi copii.