Ocolul lumii cu autori români

//Ocolul lumii cu autori români

Ocolul lumii cu autori români

 

 

Introducerea clasică a acestui fel de articol ar fi aceasta:

Odată cu venirea verii începem să facem și planuri de vacanță. Pe lângă planuri de călătorie și bilete de avion mai facem și liste de lectură.

Așa că în acest articol voi face un fel de doi în unu: călătorim prin lume în timp ce citim.

Dar, adevărul este că această idee a fost inspirată de acest articol și prima provocare a aruncat-o Desiree Halaseh pe social media.

Așadar, spor la citit:

Prima oprire: India

În 2012 Editura Humanitas publică jurnalul de călătorie a lui Sega- Namaste. Un roman de aventuri spirituale în India. Sega pleacă, într-un moment de cotitură a vieții, într-o călătorie inițiatică și de redescoperire.

Sega are parte de fapt de adevărata aventură indiană: descoperă un caleidoscop întreg de personaje exotice şi poveştile lor de viaţă, delicioasele mâncăruri locale cu nume imposibil de pronunţat, aroma inconfundabilă a ceaiului masala, farmecul femeii asiatice şi forţa regeneratoare a chatarsisului. Dar, dincolo de toate acestea, sarea şi piperul cărţii o reprezintă şirul întâmplărilor mărunte, surprinse cu un ochi de cineast plin de vervă, de umor şi dotat cu remarcabila intuiţie a dozării suspansului, care te acaparează până la ultimul rând al poveştii.

Rămânem tot în India, cu jurnalul de călătorie a Desireei Halaseh- Spațiul dintre nori. Cu rucsacul prin India, care își caută evadarea din birou într-o călătorie în care experimentează senzații noi și să se descopere, în final, pe ea însăși. Am discutat despre India cu Desiree Halaseh în acest episod al podcast-ului Pauza de Carte.

„Spatiul dintre nori este o scriere aparte, o minunată incursiune în subcontinentul indian, o poveste savuroasă și adevarată, o experiență inițiatică în care se regăsesc majoritatea celor care au intrat în contact cu lumea fascinantă și plină de mistere a Indiei.” (Mihaela Gligor, director Cluj Center for Indian Studies, UBB)

Tot despre India scrie și Mihaela Gligor în volumul India-însemnări, eseuri,jurnal, publicat de editura Casa Cărții de Știință. Acesta reunește articole publicate în revistele Timpul și Verso, dar și fragmente inedite de jurnal despre India și oamenii ei.

Foto de Mihaela Gligor

A doua oprire: Nepal

Sega- Namaste. Un roman de aventuri în Nepal. Editura Humanitas

După aventura indiană, Sega revine cu un nou jurnal de călătorie, de această dată în Nepal. Ajuns în Nepal din cauze birocratice, Sega trece prin sesiuni de meditație, cursuri de Vipassana în izolare, călărește elefanți, ca în final să ajungă mai aproape de înțelegerea salutului Namaste.

„Îl măsor din cap până-n picioare. Nu-mi ia mult. Un metru dus-întors, cum s-ar spune. E caraghios felul în care gesticulează din cămășuța lui cadrilată și privește umil, ca să mă impresioneze, de sub cozorocul șăpcăliei lui ponosite, de ghid montan.

Ridic din umeri gata să plec, dar ceva mă ține totuși în loc. Să fie văicăreala lui de milog? Sau felul zăpăcitor în care toarnă cuvintele în propoziții complicate, pe alocuri de neînțeles, de parcă și-ar traduce gândurile din nepaleză în engleză cu Google Translate? Ori curiozitatea mea de-a afla mai multe despre Shangri-La, țara despre care știu sigur că a fost scornită de un scriitor englez, pe la începutul secolului trecut, la vreo patruzeci de ani după ce Bram Stoker l-a născocit pe Dracula?” Sega- Namaste. Un roman de aventuri în Nepal

A treia oprire: Africa

Ana Hogaș și Ionuț Florea- Oyibo. 2 oameni, 1 motocicletă, 14 luni în Africa. Ed. Humanitas

Jurnalul de călătorie al arhitecților Ana și Ionuț este una din cărțile mele de suflet. Africa pe care o descriu în notele lor de călătorie este o  Africă a contrastelor, a schimbărilor economice și culturale, unde “omul alb” este în același timp și înger și demon. Descrierea simplă, cu atenție la detalii mă duce cu gândul la jurnalele de exploratori precum Charles Darwin sau a primilor exploratori polari. Cartea strânge 14 luni de călătorit de la nord la sud, de la est la vest, prin noroi, nisip, călduri infernale și ploi torențiale. Despre carte am discutat în acest episod din podcastul Pauza de Carte.

Oyibo sau Oyinbo este un cuvânt care face referire la caucazieni, în Nigeria făcând referire la europeni. Într-un context mai larg înseamnă o persoană fără descendență africană.

Oyibo nu te va lăsa indiferent, să știi. S-ar putea să-ți vină să-ți dai demisia, să pleci în lume, s-ar putea chiar să vrei să faci asta cu o motocicletă. S-ar putea să vrei să fii viu.“ (Mihai BARBU, fotograf, autorul cărții Vând kilometri)

Fotografii din călătoriile lor găsiți pe Into the World.

A patra oprire: Drumul Mătăsii

Sabina Fati- Singură pe Drumul Mătăsii. 80 de zile, 15 000 km, 2 500 de ani de istorie, Editura Humanitas

Cine credea că aventurile spre Estul îndepărtat au murit odată cu Marco Polo se înșeală. Sabina Fati descoperă frumusețea și unicitatea Drumului Mătăsii dar, în același timp redescoperă istoria și miturile țesute în jurul Drumului Mătăsii.

„La început am crezut că sunt singură cu muntele, dar l-am zărit imediat pe soldatul tadjic, paznicul barierei din faţa mea. Un uriaş încremenit, îmbrăcat în manta lungă de postav şi purtând căciulă tradiţională rusească revărsată peste urechi. Se uită la mine ca la ceva bizar. Îi întind paşaportul, dar omul nu schiţează nici un gest, se uită de departe şi pe urmă îmi întoarce spatele. E 1 iunie 2014 şi sunt plecată de 45 de zile în căutarea mea şi a Noilor Drumuri ale Mătăsii. Cele cinci sau zece minute petrecute în faţa barierei mi s-au părut ore şi mi-am dat brusc seama că sunt în faţa unei garnizoane de militari sălbăticiţi de şederea în Pamir. Am văzut că în jurul meu se strâng toţi băieţii din garnizoană. Îmbrăcaţi lejer şi ieşiţi din cealaltă baracă, bine încălzită, poartă şlapi, pantaloni de trening cu genunchi lăbărţaţi şi bluze groase de bumbac. Se uită la mine ca la ceva bun de mâncat şi am senzaţia că rânjesc unul la altul. Începe să-mi fie frică. Ce pot face singură împotriva acestor zdrahoni? N-am nici o şansă, îmi zic, şi le zâmbesc ca unor oameni care m-ar putea ajuta.“ (Sabina FATI)

„Marco Polo, care între 1271 şi 1295 călătoreşte şi locuieşte pe Drumul Mătăsii, povesteşte că nomazii se hrăneau cu lapte şi vânat: «mănâncă şi marmote, care, pe timpul verii, în câmpiile acelea, sunt din belşug la tot pasul. Mănâncă şi carne de cal ori de câine, îndeobşte orice fel de carne, beau chiar lapte de iapă». Aproape la fel se hrănesc şi acum kîrgîzii şi tadjicii seminomazi. Spre sfârşitul lui mai, când zăpada nu s-a topit încă pe coastele munţilor, îi vezi instalându-se cu iurtele şi animalele lor mai sus de 3.000 de metri, unde aerul e tare şi cerul foarte aproape, trăind aceeaşi viaţă ca strămoşii lor, fără curent electric şi lipsindu-se de toate facilităţile confortului secolului XXI, pe care fie nu şi le permit, fie le abandonează pe timpul verii. Seara, stau în iurtă în jurul micii sobe de tablă alimentate cu bălegar şi praf de cărbune şi beau kumis, o băutură obţinută din lapte de iapă fermentat, despre care Marco Polo credea că e vin alb. L-am gustat în Karakul, un sat din Pamir situat la peste 4.000 de metri altitudine, unde casele sunt mai mereu învăluite într-un nor de praf. Gazda mea, un bărbat mic de înălţime şi uscăţiv, cu ochi de viezure, mi-a turnat cu un polonic din lemn în bolul de ceai şi m-a privit curios în timp ce sorbeam băutura albicioasă, gândindu-se, poate, că aruncă orzul pe gâşte, că nu pot preţui la adevărata ei valoare licoarea care te binedispune, te ajută să dormi mai bine, te încălzeşte când ţi-e frig, te face bine când eşti răcit, îţi ia durerea de burtă ca prin minune: un panaceu al Asiei Centrale. Sabina Fati-Singură pe drumul Mătăsii

A cincea oprire: Marea Neagră

Sabina Fati- Ocolul Mării Negre în 90 de zile. Şapte ţări, opt graniţe şi o lovitură de stat în prime-time. Editura Humanitas

După Drumul Mătăsii, Sabina Fati revine cu un nou jurnal de călătorie, de data aceasta în jurul Mării Negre. În noua carte, autoarea realizează un amestec echilibrat de antroplogie, istorie, jurnalism și literatură, punînd cartea alături de marile jurnale de călătorie universale.

„În 2016, în jurul Mării Negre am văzut aproape peste tot militari, iar în spatele atmosferei relaxate, pe care o întâlneşti în general în porturi, am simţit precipitare şi nelinişte, de parcă zilele bune se apropie de sfârşit, dacă nu cumva s-au terminat deja.

Această mare capricioasă, aflată între lumi, parcă mereu nervoasă şi greu de stăpânit, este un loc al nesfârşitelor dispute, al nemulţumirilor ascunse şi al strategiilor războinice. Perioadele de aparentă linişte n-au fost lipsite de bătălii, iar peisajul întregii regiuni a suferit permanent fragmentări, comasări, rupturi, dislocări, anexări.

Țările din jurul Mării Negre n-au fost niciodată prietene, poate şi fiindcă oamenii nu sunt interesaţi să se cunoască între ei, nu sunt curioşi să știe nici cum trăiesc vecinii şi nici ce-ar putea cumpăra de la ei. Mirarea şi dorinţa de cunoaştere a grecilor antici, care au înfiinţat fiecare port cu tradiţie de la Pontul Euxin, au fost înlocuite la început de lăcomie şi apoi de orgoliul dominaţiei întregii mări.

Sferele de influenţă abandonate şi reconstruite după 2014, când pentru prima dată în Europa postbelică un stat a luat cu japca un teritoriu vecin, au transformat iarăşi Marea Neagră într-un loc al confruntărilor. Aici, totul se întâmplă încet-încet, iavaş-iavaş, ciut-ciut, în aşteptarea «celui de-al nouălea val», care ar putea fi devastator.“ (Sabina FATI)

A șasea oprire: Anzi

Marius Chivu- Trei săptămâni în Anzi. Editura Humanitas

După aventura în Himalaya, Marius Chivu pleacă din nou la drum, de această dată în Anzi. Rezultatul acestei călătorii, făcută fără ajutorul tehnologiei și a aplicațiilor web, este un jurnal plin de detalii și trimiteri istorice și culturale. Pe scurt un jurnal care te incintă la călătorie.

”Dacă ești dispus să călătorești cu adevărat nu ai nevoie de hărți online și de aplicații la purtător pentru cazare-transport-bagaje-vreme-mâncare-securitate-schimb-valutar-evidență-cheltuieli. Lumea tehnologică în care trăim îți pune acum la dispoziție aplicații peste aplicații, ca și cum ai pleca într-o călătorie în jurul planetelor, nu printre oameni. Ți se induce nevoia de cât mai multe cârje tehnologice, când tot ce trebuie să faci e să-ți miști picioarele și să-ți folosești mintea. Oamenii au călătorie și au făcut marile descoperiri înainte de epoca digitală, folosind busole, hărți incomplete și propriile simțuri. Și ce plăcere să folosești o hartă de hârtie! Fragilitatea ei, gestul amplu al desfășurării, punerea degetului pe un punct minuscul și exercițiul imaginației de a estima distanțele, de a completa tot ce nu se vede, de a ”întrevedea” geografia reală, apoi momentul în care, ajuns în cele din urmă la destinație, locul căutat își etalează dimensiunile, întotdeauna surprinzătoare, sub privirea ta entuziastă! Acolo unde altădată ar fi apărut sintagma hic sunt leones, acum apar doar niște pixeli incerți, semnul neantului digital. Hărțile on/offline și GSP-ul transformă lumea într-o simulare a călătoriei și, cel mai rău, te fac dependent de capriciile tehnologiei, îți distrag atenția de la semne, te transformă într-un analfabet geografic. Ca să pleci la drum nu ai nevoie de aplicații, ai nevoie de aplecare.” (pag. 120-122)

”Sub soarele amiezei, bărbații muncesc în tăcere cu gesturi lente. E emoționantă strădania lor de a-și ridica o casă tocmai aici, la altitudinea asta, în bătaia tuturor vânturilor, la două ore distanță de urcat/coborât muntele până la cea mai apropiată așezare omenească. E ceva mitic în aceste prime gesturi ale lor și îi admir pentru munca dificilă la care se înhamă, căci va veni în curând iarna și vor trebui să abandoneze lucrul pentru o vreme, și cine știe când vor termina construcția. Femeia mai în vârstă ia toporul și coboară printre stânci, de unde se întoarce cu un braț de tulpini de bambus uscate pe care începe să le despice cu un cuțit, lovindu-l ușor cu muchia toporului. Din măduva tulpinii scoate, scormonind cu degetul, niște viermi cărnoși pe care îi adună într-o pungă: spre seară îi vor mânca prăjiți pe tabla așezată între doi bolovani sub care fata tocmai aprinde focul. În curând i se alătură mamei soacre căutând viermii ascunși în măduva bambusului. Mai devreme alăptase o fetiță de doar două luni, care acum doarme învelită într-o păturică, la umbră, sub o polată unde se odihnește un măgar.” (pag. 95-96)

[Sursă foto]

A șaptea oprire: Himalaya

Marius Chivu- Trei săptămâni în Himalaya. Edituta Humanitas

Primul jurnal de călătorie a lui Marius Chivu- Trei săptămâni în Himalaya, a pornit ca o întrecere cu el însuși, ca o aventură băiețească, dar care s-a dovedit a fi un drum eliberator și cu mici revelații. Printr-o narațiune realistă, captivantă și pe alocuri educativă, Trei săptămâni în Himalaya este mai mult decât un jurnal de călătorie și merită citit chiar și de cei care nu sunt fani ai genului.

Să călătoreşti încontinuu fără intenţia de a ajunge undeva. Ca stil de viaţă.(…) Să cauţi, să afli o poveste, să spui una, să mănânci aici, să dormi dincolo, mereu dinspre ceva înspre altceva, şi drumul să fie însăşi destinaţia în schimbare, să nu ai un loc al tău, pe care să-l posezi şi căruia să îi aparţii, să nu ai datorii şi responsabilităţi, să nu te blochezi în promisiuni, să nu fi legat de nimic în afara propriei indisponibilităţi de a te ataşa de ceva sortit să se schimbe, să se destrame, să dispară; să fii tu cel care controlează schimbarea, să exişti în această perpetuă trecere şi sosire, întotdeauna înspre tot, pasagerul mobil al lumii, mereu altundeva, altcândva, altcineva pentru cei care nu te vor revedea, nu te vor face al lor, mereu străin, nou, interesant şi indiferent, deci inepuizabil şi dorit, mereu proaspăt în ciuda vechimii, să nu te (re)cunoască nimeni, doar tu să-i întâlneşti pe toţi…

Mă amuză şi cuvintele care, descoperim uneori, există în aceeaşi formă, însemnând, fireşte, cu totul altceva. Rajeeb ne-a întrebat, la un moment dat, dacă Mutu înseamnă ceva în română, căci în nepaleză înseamnă ‘inimă’. Rishi mi-a spus într-o zi, când beam bere împreună, că ‘noroc’ în nepaleză înseamnă ‘iad’.

A opta oprire: România și Scoția

Ioan-Florin Florescu- Jurnal scoțian. Editura Polirom

Închei acestă călătorie cu jurnalul preotului Ioan-Florin Florescu. Jurnalul este o selecție de texte de pe blogul pe care Ioan-Florin Florescu-cercetător științific și coordonator al ediției române a Septuagintei- îl ține de câțiva ani. Este preot misionar în Edinburgh, unde a trecut prin diferite slujbe: poștaș, delivery boy, etc.

Deși nu este un jurnal propriu-zis de călătorie, găsești scene și experiențe atât de bine scrise și de intime, încât merită citit.

Cum bine spune chiar autorul, Jurnal scoțian este un jurnal scris în Scoția cu gândul la România.

În redacție la Polirom mă văd cu foștii colegi. Ne îmbrățișăm, râdem, povestim. Pe unii nu i-am mai văzut de zece ani. La un moment dat intră un băiat luminos, elegant. Ne strângem mâinile și el îmi spune râzând: me mu áptu. Îmi ia câteva secunde ca să-mi amintesc că așa începe textul meu despre Maria Magdalena: „nu mă atinge”. După ce pleacă, mă uit nelămurit la colegii mei. Nu ți-l mai amintești? Lucrează la contabilitate.

Jurnalul meu scoțian a apărut astăzi la Editura Polirom. N-am scris niciodată pe blog cu gândul că într-o zi îmi voi aduna textele într-o carte, dar până la urmă mi-a plăcut ideea și am acceptat invitația editurii. O carte, spre deosebire de blog, e pur și simplu un obiect frumos, pe care îți face plăcere să-l vezi prin casă ori să-ți faci un selfie cu el.

Fotografie articol: Chris Lawton on Unsplash

By | 2017-08-08T17:39:05+00:00 August 6th, 2017|Despre cărți|0 Comments

Leave A Comment