În Pauza de carte de astăzi ne întoarcem în trecut, mai exact în anul 1853, datorită jurnalului de călătorie a irladenzului Patrick O’Brien, tipărit la Editura Humanitas în colecția Memorii/Jurnale. Născut la Dublin, a făcut studii de drept, fiind mai apoi ales membru al Camerelor Comunelor. Ajuns în Principatele Române în 1853, Patrick O’Brien face o radiografie a vremurilor prin pitorescul descrierilor de peisaje ori de tipologii umane analizând în același timp subtil și atent întreg cadrul politic intern și internațional când armatele țariste ocupau Moldova și Țara Românească. Curiozitatea de antropolog și ochiul  atent la detalii se poate observa și din fragmentul pe care il voi citi:

“Numele București înseamnă orasul bucuriei. E o vorbă valahă care spune că cel ce bea din apa Dâmboviței nu mai poate să-i părăsească malul. Mie greu să înțeleg cum oamenii pot să stea într-un loc aflat în calea năvălirilor rusești. Dar dacă este o fărâmă de adevăr ce se spune despre apele Dâmboviței, atunci moscoviții și musulmanii trebuie să fi băut mult din aceste ape. În criza actuală dintre Rusia și Turcia nimănui nu pare să îi pese prea mult de nefericitele Principate. Orice parte ar câștiga e limpede că Principatele sunt cele care pierd. Pe teritoriul lor staționează acum o armată străină căruia sunt nevoite să îi dea casă și masă. Iar dacă acestă armată ar fi obligată să se retragă și locul i-ar fi luat de turci tot n-ar fi mai bine. Pentru turci, moldovenii și muntenii sunt ghiauri și nu s-ar da în lături să le ia tribut cum li se ia raialelor. Cât despre Rusia ocupându-le teritoriul îi socotește vasali ai sultanului, dar îi zdrobește cu o mână de fier ca pe proprii ei șerbi. “