Salut Cezar,

În primul rând, îmi pare rău pentru deznodământul emisiunii „Cartea cea de toate zilele”, citit în interviul tău din Observatorul cultural. În al doilea rând, țin să te contrazic în privința răspunsului tău la întrebarea dacă online este soluția. Pentru context, citez mai jos răspunsul cu pricina.

După plecarea lui Dan C. Mihăilescu de la Pro TV, zona de online părea să fie o soluție, deși statisticile sînt destul de descurajante față de audiența constantă pe care un post TV o asigura. Mai mult, Cartea cea de toate zilele era mereu pe site, deci se poate/ putea vedea oricînd. S‑a pus și problema audienței în discuțiile despre eficiența emisiunii? E online-ul soluția la absența cărții din programele tv?

Din păcate, online-ul nu e o soluție, dacă ne gîndim ca mesajul cultural să ajungă la cît mai mulți, așa cum ziceam mai sus. La Pro TV, emisiunea lui Dan C. Mihăilescu avea o audiență medie de 400.000 de telespectatori pe minut, la nivelul întregii țări. Cînd a început să transmită emisiunea online, primul video de pe site-ul http://www.carteadelaora5.ro (unde sînt youtube-uri) are 18.743 de vizionări, al doilea are 4.958 de vizionări, al treilea are 3.429 de vizionări și tot așa, audiența lui a scăzut dramatic, astfel încît prezentările lui Dan C. Mihăilescu au ajuns să aibă, astăzi, în jur de 100 de vizionări pe Youtube. Puse direct pe Facebook, pe pagina Cartea de la ora 5, filmulețele fac cîteva mii de vizionări – dar e tot foarte puțin, față de audiența pe care ți-o dă televiziunea. Online-ul nu are apetență pentru cultură, atunci cînd vorbim de video. Ceea ce se consumă pe internet sînt filmulețele cu gaguri, cu animăluțe sau copii nostimi, cu vloggeri care ling cactuși sau pun în scenă poante ieftine. Totul trebuie să fie foarte scurt, amuzant și să nu-ți pună mintea la contribuție. Cît despre Cartea cea de toate zilele, ca în cazul oricărei emisiuni a TVR, înregistrările s-au regăsit pe site-ul www.tvrplus.ro. Fiecare video are în jur de 1.000 de vizionări, ceea ce nu se compară cu cele cîteva zeci de mii de telespectatori pe minut, pe care-i avea o ediție la televizor.

Înainte de a demoniza întreg internetul pentru superficialitate și lipsă de conținut, te indemn să privim la ce materiale produc alții și să ne întrebăm dacă vina pentru lipsa interesului și implicit, a vizualizărilor, nu este și a noastră, a producătorilor? Înainte să etichetăm generațiile tinere că sunt inculte, leneșe și în căutare de senzațional, poate ar fi indicat să ne analizăm emisiunile, prezentările, întîlnirile culturale și să vedem dacă chiar le oferim un conținut care să îi interereseze și să-i atragă.

În al doilea rând, să compari publicul care se uită la televizor cu publicul care caută conținut pe online înseamnă să compari mere cu pere. Nu vei avea rezultate dacă perseverezi în a aplica aceleași reguli pe medii diferite. Unii ar spune chiar că e nebunie, nu?

Dar să nu fiu acuzat că bat câmpii, haide să discutăm pe exemple concrete:

  • blogul Brain Pickings– Aproape 5 milioane de like-uri cu o medie de 500 share-uri.
  • contul de YT CrashCourse– 5 milioane de abonați.
  • Pe Neil Gaiman îl urmăresc 2 milioane de oameni pe Twitter.
  • Haruki Murakami are 1 milion de like-uri pe Facebook.
  • Ashley Riordan– o studentă care, pe contul ei de YT, are 85,000 de abonați.

 

În concluzie, poate ca în loc să avem așteptări așa mici de la spectatorii noștrii, ar trebui să avem așteptări mai mari de la conținutul pe care îl oferim.

PS: Hai să ne lăsăm inspirați de NPR și să devenim mai buni!