The Skin of the Wolf: Regie și scenariu: Samu Fuentes; Gen: Dramă; Durată: 1 h 50 min; Cinematography: Aitor Mantxola; cu Mario Casas, Irene Escolar, Ruth Díaz. Disponibil pe Netflix.
The Skin of the Wolf (în original, spaniolă, Bajo la piel de lobo) este debutul în lung-metraj al lui Samu Fuentes.
The Skin of the Wolf arată povestea lui Martinon, un vânător din Spania aniilor 1900, care trăiește singur și izolat, pe vârf de munte, într-un oraș părăsit. Rutina zilnică a lui Martinon constă în îngrijirea puținului pământ arabil din jurul casei, de hrănirea caprelor și vânarea lupilor, a căror piele o vinde.
Singurul contact cu alți oameni este în fiecare primăvară când, după o călătorie de două zile, coboară în cel mai apropiat sat pentru a-și vinde prada. Într-una din vizite, după negocierea prețului pentru pielea animalelor, barmanul îi propune să își găsească o nevastă. Mai tărziu, aflăm că Martinon o ia de soție pe Pascuala, după ce face o înțelegere cu tatăl acesteia.
Stilul de viață dur dar și capriciile anotimpurilor se reflectă în înfățișarea lui Martinon: bărbos, masiv, aproape brutal și sălbatic, pe alocuri. Ritmul zilnic este marcat de ciclicitatea anotimpurilor, iar cel mai mare dușman este natura, atât cea exterioară, cât și cea umană. Acest lucru este evidențiat de faptul că în prima jumătate a filmului nu avem aproape deloc dialog al personajelor.
Duritatea și asprimea se observă și în faptul că Martinon nu știe să arate afecțiune. Relațiile lui umane, în special cu femei, sunt limitate la mici schimburi verbale și la scene de sex brutale și abuzatoare. Samu Fuentes, într-un interviu acordat pentru Cineuropa, declara că Martinon este lupul fără haită.
Vizionând filmul, una din scenele care mă nedumirește și naște întrebări este cea cu micul cimitir unde Martinon o îngropă pe Pascuala.
Întrebările care mă bântuie sunt: Toate acele morminte sunt foste neveste ale lui Martinon? Sau el este ultimul supraviețuitor al unui oraș blestemat?
Având în vedere că nu reusește sa aibă urmași, posibilitatea ca să fie ultimul supraviețuitor blestemat este cea mai plauzibilă. Comparând cu îndemnul tatălui Adelei (Adela este ce de-a doua soție a lui Martinon) și ajutorul oferit acesteia- ierburile otrăvitoare- blestemul, sau mai degrabă razbunarea sătenilor începe să devină plauzibilă.
Filmul este o elogie a unei Spanie rurală, solară, care rezistă tentațiilor exterioare, străine. Satul este reticent în al primi pe Martinon, dar prezența lui este esențială pentru siguranța sătenilor. În același timp vânătorul este marginalizat și ostracizat pentru exotismul și izolarea lui. Filmările în Asturia și Huesca evidențiază frumușețea și sălbăticia Pirineilor. În The Skin of the Wolf, natura devine personaj, unde imaginea, sunetul și locația imersează privitorul în lumea actorilor. Acest elogiu al anotimpurilor și elementelor mă duce cu gândul la filmul lui Kim-Ki Duk, Spring, Summer, Fall, Winter… and Spring.
Drama, viața personajelor devine “cantitate neglijabilă” când privești filmul ca întreg. În final, piatra, frigul, vântul și pădurea sunt cele ce vor dăinui peste veacuri.
Foto articol
